șleau¹, șlei, s.m. (înv.) 1. ulm. 2. copac bun de foc (porumbar, stejar etc.). Vezi definitia »

áu conj. – 1. Sau, ori. – 2. Oare? (particulă care introduce și întărește interogația). – Mr. au, ai. Lat. aut (Diez, I, 292; Pușcariu 165; Candrea-Dens., 114; REW 810; DAR); cf. alb. a, it., sp. o (sard. a), v. prov. o(z), fr. ou, port. ou. Primul sens este rar în limba actuală. Cel de al doilea are o anumită circulație actuală, deși limitată; a fost însă adoptat de limbajul poetic, ca termen consacrat pentru interogația emfatică. Vezi definitia »

a face hau-hau expr. (iron. – d. șefi) a face scandal, a admonesta un subordonat. Vezi definitia »

Veneau fanariotii sa preia spre administrare pamanturile romanesti si cand coborau din mijlocul de transport erau intampinati de intreg satul. Grecul care era impresionat de frumusetea tarii noastre spunea cu voce tare: „Ti Kalos!” Adica „ce frumos!”.Satenii spuneau despre grecul uimit:„Alt ticalos!” Vezi definitia »

miáu interj. – Reproduce glasul pisicii. – Mr. meao. Creație expresivă, cf. miorlau, și alb. miauljis, ngr. μιαουνίζω, it. miaulare, gnao, fr. miaou, miauler, sp. mau, marramao, maullar. Se folosește și pentru a exagera ideea de micime sau de scurtime a timpului. – Der. miauna (var. mieuna, mieuni, Banat mioni), vb. (a miorlăi); miaut, s. n. (miorlăit), cuvînt rar care pare creație personală a lui Eminescu; miaunat (var. mieunat), s. n. (miorlăit); mieunătură, s. f. (miorlăit). Vezi definitia »