năráv (nărávuri), s. n. – 1. Obicei, uz. – 2. Obicei prost, viciu. Sl. nravŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Miklosich, Lexicon, 456; Cihac, II, 212), cf. bg. nărav, sb. narav și Vasmer, II, 230. – Der. nărăvaș, adj. (învățat prost, vicios); năravnic, adj. (înv., vicios, desfrînat); nărăvi, vb. (a învăța cu nărav, a se vicia); înărăvi, vb. (a se vicia); nărăveală, s. f. (viciere); nărăvos, adj. (învățat, prost; capricios). – Din rom. provine mag. nerávás (Edelspacher 20). Vezi definitia »

VĂTÁV s. m. v. vătaf. Vezi definitia »

TRANSTRÁV s. n. procedeu de filmare în folosirea simultană, în sens contrar, a unui transfocator și a travellingului, care permite modificarea perspectivei cu păstrarea dimensiunilor personajului și a obiectelor din prim-plan, iar în cazul subiectelor desfășurate în adâncimea cadrului creează senzația de comprimare sau dilatare a spațiului. (< trans/focator/ + trav/elling/) Vezi definitia »

ZUÁV, zuavi, s. m. Soldat francez dintr-un corp special de infanterie (cu uniformă asemănătoare portului arab) care a existat în Algeria. ♦ Soldat algerian dintr-un corp indigen de infanterie ușoară. [Pr.: zu-av] – Din fr. zouave. Vezi definitia »

protáv, protávă, adj. (înv.) neplăcut. Vezi definitia »