ORIFÍCIU, orificii, s. n. Deschizătură prin care o cavitate sau un spațiu închis comunică cu exteriorul, cu alt spațiu închis sau altă cavitate. – Din fr. orifice, lat. orificium. Vezi definitia »

REFÚGIU s. n. 1. faptul de a se refugia; timpul petrecut ca refugiat. 2. loc de scăpare, de adăpost în fața unei primejdii; azil. ◊ (fig.) consolare, mângâiere. ◊ loc izolat, liniștit, în care se retrage cineva. ◊ teritoriu protejat temporar pentru ocrotirea unor specii de animale, păsări sau plante în anumite perioade ale anului. 3. loc special amenajat în mijlocul unei străzi pentru a feri pe cetățeni de circulația mașinilor. 4. construcție pe munte, mobilată sumar, destinată să găzduiască pe alpiniști în cursul unei ascensiuni. (< fr. refuge, lat. refugium) Vezi definitia »

EDIFÍCIU, edificii, s. n. Clădire mare, construcție impunătoare (adăpostind o instituție). – Din fr. édifice, lat. aedificium. Vezi definitia »

BĂGACIU, com. în jud. Mureș; 2.378 loc. (1991). Expl. de gaze naturale (satul Delenii). Biserică fortificată (sec. 14-15). Vezi definitia »

PALEOTÉRIU s.m. Animal mamifer erbivor din era neozoică, asemănător cu tapirul. [Pron. -riu. / < fr. paléothérium, cf. gr. palaios – vechi, therion – fiară]. Vezi definitia »