SÍNUS s.n. 1. (Anat.) Cavitate situată în regiunea capului, între pereții osoși; dilatare pe traiectul venelor și al arterelor sau pe traiectul vaselor limfatice. ♦ (Bot.) Tăietură în lamina unei frunze, formând un unghi de diferite mărimi și forme. 2. (Mat.) Funcție trigonometrică egală cu raportul dintre lungimea ipotenuzei și lungimea catetei opuse unghiului respectiv dintr-un triunghi dreptunghic. [< fr. sinus, cf. lat. sinus – cavitate]. Vezi definitia »

STRÓFULUS s. n. prurigo infantil. (< fr. strophulus) Vezi definitia »

MÉDIUS s. n. degetul mijlociu al mâinii. (< fr. médius) Vezi definitia »

BÁMBUS (‹ germ.) s. m. Specii de plante exotice arborescente din genul Bambusa, familia gramineeelor, cu tulpini drepte, cilindrice, înalte pînă la 25 m, foarte rezistente, folosite ca material de construcție. Vezi definitia »

sus adj. invar. (d. toxicomani) care se află sub influența drogurilor. Vezi definitia »