țâțóc, țâțoáce, s.n. (reg.) 1. furuncul. 2. ardei iute. Vezi definitia »

toc interj. – Poc, trosc; imită zgomotul de lovitură, de bătaie. Creație expresivă, cf. tic, tac, cioc, boc, poc. – Der. toc, s. n. (partea mai ridicată a tălpii la încălțăminte), datorită zgomotului pe care-l produce (după Cihac, II, 707, Tiktin și Candrea, din it. taccone, prin intermediul ngr. ταϰούνι, sau al bg. takun, tokun, tok, cf. Bernard 42; dar această der. este dificilă și ultima formă din bg. ar putea proveni din rom.); toacă, s. f. (bucată de lemn uscat sau de fier turnat, al cărui sunet înlocuiește în mănăstiri dangătul clopotelor; dangăt, bătaie de clopot; numele popular al unei constelații, Pegas), cd. calabr. tocco, care denumește un instrument asemănător (it. raganello), alb. tokë (Philippide, II, 737; der. din alb., sugerată de Cihac, II, 720, este improbabilă); tocălie, s. f. (toacă; hădărag, titirez, morișcă de vînt pentru a speria păsările; piedică la războiul de țesut), cu l expresiv; toca, vb. (a bate, a bate la ușă; a trage clopotele; a tropăi; a sparge lemne; a mărunți, a tăia mărunt; a face praf, a sfărîma, a face pulbere; a risipi, a irosi; a ruina, a-și pierde averea; a pisălogi, a plictisi; a flecări, a trăncăni; a clămpăni berzele din cioc), mr. toc, tucat, tucare, cf. Schuchardt, ZRPh., XXII, 397 și REW 8767 (după Densusianu, Hlr., 198; Pușcariu 1746 și Candrea, de la un lat. *toccāre, cf. it. toccare, prov., cat., sp., port. tocar, fr. toucher); tocăni, vb. (a bate; a pisa, a tăia mărunt), cu suf. expresiv -ni; tocană, s. f. (mîncare cu carne tăiată mărunt și fiartă înăbușit; Maram., terci de mălai); tocănit, s. n. (bătut); tocător, s. n. (fund de bucătărie); tocătoare, s. f. (fund); tocătură, s. f. (carne tocată; tăietură). – Din rom. provin mag. tóka „scîndură de tocat” și tokány „tocătură” (Edelspacher 23). Vezi definitia »

PADÓC s. n. 1. teren îngrădit în apropierea grajdului, unde se țin animalele pentru a le permite mișcarea în aer liber. 2. loc lângă boxa unui cal de curse sau lângă un hipodrom unde se țin caii înainte de alergări. (< fr., engl. paddock) Vezi definitia »

Soroc popular superstițios de la șezători, format dintr-un smoc de cânepă cu mai multe șuvițe dispuse circular(radial) din centrul smocului așezat de regulă pe un scaun. Fiecare șuviță era boteză cu un nume de fată sau de fecior și care se aprindea la smoc, cu o puzderie de cânepă, de la lampă sau vatră focului, apoi cât de repede ardeau șuvițele botezate așa se credea că se căsătoresc tinerii între ei. Are origini populare în satele de pe valea superioră a Mureșului și Bistra Mureșului, pe vremurile când se torcea cânepa. Vezi definitia »

CLOC interj. v. clonc. (onomatop., ca și cronc, cf. tronc; coincide cu gr. κλώσσω, lat. glocire, fr. glousser, sp. clueca, bg. kločă, germ. klucken etc.; cf. cloșcă, cloță, clocoti; ngr. κλώκα = cloșcă și κλωκίζω = a cotcodăci (1) ar putea să provină din rom. sau sunt creații spontane) Vezi definitia »