STEÁG, steaguri, s. n. 1. Drapel; fanion. ◊ Steag de domnie = baston având la capătul de sus un glob de argint și o semilună, pe care, în perioada suzeranității turcești, îl primeau de la sultan, ca semn al domniei, domnii din țările românești. (Pop.) Steag de mire = obiect asemănător cu un steag (1), făcut din mai multe năframe de mătase și împodobit cu panglici și spice de grâu, pe care îl poartă un călăreț în fruntea alaiului care merge să aducă mireasa la casa mirelui. ◊ Expr. A duce steagul = a fi în fruntea unei acțiuni, a avea comanda, conducerea, inițiativa. A coborî steagul = a renunța la luptă; a capitula. A ține sus (sau a înălța) steagul... = a lupta cu dârzenie. A ridica (sau a scoate) steag alb = a cere pace; a se preda. 2. Fig. Doctrină, concepție, idee sau problemă importantă, care antrenează o colectivitate într-o acțiune de amploare; cauză în numele căreia luptă un grup social. 3. (Înv.) Unitate militară mai mică, având drapel propriu; trupă mică de oameni înarmați – Din rus. steag. Cf. sl. stĕgŭ. Vezi definitia »

GAG, gaguri, s. n. Efect comic într-un film sau într-o piesă de teatru, care rezultă dintr-o asociere surprinzătoare de situații contrastante. – Din fr., engl. gag. Vezi definitia »

BALTÁG (‹ tc.) s. n. (În ev. med. în Moldova) Topor mic și ușor, cu două tăișuri și cu coadă lungă de lemn, folosit ca armă; era și semnul distinctiv al demnității de agă ♦ (În N Moldovei) Topor mic, ornamentat, purtat de vătășel la nuntă. Vezi definitia »

RIPEÁG, ripeaguri, s. n. (Reg.) Carmac format dintr-un singur rând de cârlige, folosit la prinderea sturionilor din mare. – Din ucr. ripjak „scaiete”. Vezi definitia »

ESOFÁG, esofage, s. n. Segment al tubului digestiv cuprins între faringe și stomac, prin care trec alimentele înghițite. [Pl. și: esofaguri] – Din fr. oesophage. Vezi definitia »