ÁNDRUC, andrucuri, s. n. Tipar de probă. – Din germ. Andruck. Vezi definitia »

MUȘTIÚC, muștiucuri, s. n. 1. Piesă detașabilă (de ebonită, de os sau de metal) la instrumentele muzicale de suflat, prin care se suflă. 2. Capătul metalic cu care se termină un furtun și care servește la concentrarea și dirijarea jetului de lichid. 3. Piesă de metal sau de lemn căptușită cu tablă și montată la capătul de presare al preselor folosite la fasonarea cărămizilor, a țiglelor etc. – Din germ. Mundstück. Vezi definitia »

TRABÚC, trabucuri, s. n. Țigară de foi. – Din germ. Trabuko. Vezi definitia »

SUC s.n. 1. Lichid care se găsește în țesuturile plantelor, mai ales în fructe. 2. Orice lichid, în afară de sânge, care se află în corpul animalelor. 3. Unele secreții digestive la om și la animale. [< fr. suc, it. succo, cf. lat. succus]. Vezi definitia »

spăilúc, spăilúci, s.m. (reg.) om bogat; mare proprietar de pământ; spahie. Vezi definitia »