LÍPSĂ, lipsuri, s. f. 1. Faptul de a nu se afla într-un loc (unde ar fi trebuit să fie în mod obișnuit); absență. ◊ Loc. adv. (Jur.) În lipsă = în contumacie. ◊ Loc. prep. În (sau din) lipsă de... = nefiind, neavând ceva, din pricină că lipsește. În lipsa (cuiva sau a ceva) = cât timp (sau în timp ce) cineva sau ceva lipsește. ◊ Expr. Mai bine lipsă = mai bine deloc, mai bine renunț. A duce lipsă (de ceva) = a nu avea ceva (în cantitate suficientă). ♦ (Adjectival) Care lipsește, absent. Lipsă la apel. 2. Lucru care lipsește dintr-un ansamblu. 3. Faptul de a avea lacune, scăderi, deficiențe, defecte; lacună, scădere, deficiență, defect al cuiva sau a ceva. 4. Faptul de a-i lipsi cuiva cele necesare; nevoie, sărăcie. 5. (Înv. și reg.) Necesitate, trebuință. ◊ Loc. adj. De lipsă = necesar, indispensabil. Am înșirat toate cele ce-mi sunt de lipsă. [Pl. și: (înv.) lipse] – Din lipsi (derivat regresiv). Vezi definitia »

HENDIÁDĂ, hendiade, s. f. Figură de stil care constă în înlocuirea unui substantiv însoțit de un atribut prin două substantive sau a unui atribut adjectival cu unul substantival. [Pr.: -di-a-] – Din fr., lat. hendiadys. Vezi definitia »

PRINCIPÉSĂ, principese, s. f. Fiică a unui principe, a unui rege, a unui împărat; soție a unui principe; femeie care conduce un principat; prințesă. – Din it. principessa. Vezi definitia »

BIOGENÉZĂ s.f. 1. Răspândire a vieții; istorie a răspândirii ființelor vii; biogenetică, biogenie. 2. Teorie potrivit căreia originea viețuitoarelor este tot într-o ființă vie. [< fr. biogenèse, germ. Biogenese, cf. gr. bios – viață, genesis – origine]. Vezi definitia »

ȚÍTERĂ, țitere, s. f. Instrument muzical compus dintr-o cutie de rezonanță cu coarde de metal, puse în vibrație prin atingere cu o lamă (ori cu un inel) de os sau de metal. – Din germ. Zither. Vezi definitia »