Definita cuvantului căpățînă
căpățînă (căpățấni), s. f. – 1. Cap despărțit de trunchi. – 2. Cap, doxă, inteligență. – 3. Cap, parte mai groasă a unui obiect. – 4. Craniu, hîrcă. – 5. Bulb, ceapă. – 6. Căpățînă de zahăr. – 7. Butuc de roată. – Mr. căpățînă, megl. căptsǫnă. Origine incertă. Se consideră ca der. de la lat. *capĭtῑna, de la caput (Pușcariu 275; Candrea-Dens., 239; DAR), format pe baza modelului lui morticina, cf. alb. kaptinë; este însă evident că sensul de „cap de mort” sau „craniu” nu poate fi primitiv. Este vorba mai curînd de un der. expresiv de la cap, ca ierbotină, de la iarbă, cf. bolbotină, foloștină. – Der. căpățînos, adj. (cu capul mare; prost, netot; încăpățînat, căpos); încăpățîna, vb. (a se îndîrji); descăpățîna, vb. (a tăia capul). Din rom. vine bg. kăpăcin (Capidan, Raporturile, 227) și posibil și alb.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu căpățînă
MICROCANTÍNĂ, microcantine, s. f. Cantină pentru un număr restrâns de oameni. – Micro1 + cantină. Vezi definitia »
ARÉNĂ, arene, s. f. 1. Spațiu așternut cu nisip, rumeguș etc. din mijlocul unui amfiteatru antic, unde se desfășurau reprezentațiile. 2. Teren de sport, împrejmuit cu tribune pentru spectatori. 3. Fig. Sferă, domeniu, loc de desfășurare a unei activități. – Din fr. arène, lat. arena. Vezi definitia »
mordină, mordine s. f. 1. iubită, amantă. 2. prostituată. Vezi definitia »
HELICTÍTĂ s.f. (Geol.) Denumire dată unor concrețiuni calcaroase în formă de spirală care se formează pe pereții peșterilor, ramificându-se în toate direcțiile. [< fr. hélictite]. Vezi definitia »
CLÉMĂ s.f. Dispozitiv cu care se prind laolaltă două sau mai multe piese, obiecte etc. [Pl. -me. / < germ. Klemme, rus. klemma]. Vezi definitia »