cardí (-désc, -ít), vb. – 1. A bate, a lovi. – 2. A fura, a șterpeli. Cuvînt argotic, cu siguranță de origine țig. Graur 133 îl explică prin țig. kar- „a pronunța”, contaminat cu a mardi; ceea ce presupune un sens „a vorbi” atestat de Graur și Juilland 160, dar contestat de Vasiliu, GS, VII, 108, și pe care, la rîndul nostru, nu îl cunoaștem. Chiar și așa, semantismul prezintă dificultăți. Mai probabil provine din țig. ker- „a da”, prin intermediul formei kărdem. – Der. cardeală, s. f. (bătaie); carditor, s. m. (informator). Cf. de asemenea, în susținerea etimonului kar-, Graur, BL, VI, 198 și V, 223. Vezi definitia »

ZIDÍ, zidésc, vb. IV. Tranz. 1. ~; (Fig.) A imagina, a plăsmui. El zidea în închipuire o altă lume. Vezi definitia »

ZIDÍ, zidesc, vb. IV. Tranz. 1. A ridica un zid; p. gener. a ridica o clădire; a clădi, a construi. ♦ Refl. Fig. A se forma; a se înălța. 2. A închide într-un zid sau între ziduri. 3. (În concepția creștină, despre Dumnezeu) A crea (lumea). – Din sl. zĩdati. Vezi definitia »

mirodí, mirodésc, vb. IV (reg.) a da gust plăcut, condimentat. Vezi definitia »

ghídi interj. – Ia te uită! Ce mai! Tc. gidi (Șeineanu, II, 181, Lokotsch 718). Sec. XVIII, înv.; se folosea mai ales la insulte. Vezi definitia »