cămín (căminuri), s. n. – 1. Sobă joasă, cu vatra larg deschisă. – 2. Casa părintească. – 3. Așezămînt unde se locuiește (în special pentru studenți). – Mr. cîmińă. Ngr. ϰάμινος, ϰαμίνη, poate prin intermediul sl. kamina, cf. bg., rus. kamin. În rom. se consideră în general ca provenind dim sl. Cuvîntul gr. a trecut în lat. caminus, de unde prov. camin, fr. cheminée (› sp. chimenea), it. cammino. Cuvîntul rom. poate proveni la fel de bine din sl., ca și din lat. sau din gr. După Pascu, I, 65, forma mr. vine din lat. – Der. cămineț (var. chimineț), s. n. (ieșitură sau margine între sobă și perete, care servește drept raft și de element izolator). Vezi definitia »

zepelín (dirijabil) s. n., pl. zepelíne Vezi definitia »

DIAMANTÍN, -Ă, diamantini, -e, adj. Strălucitor ca diamantul (1), asemănător cu diamantul; adamantin, diamantic. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamantin. Vezi definitia »

CALVÍN, -Ă adj. Care aparține calvinismului; privitor la calvinism. // s.m. și f. Adept al calvinismului. [< Jean Calvin – propagator al Reformei în Franța și Elveția]. Vezi definitia »

MONOVOLTÍN, -Ă adj. (despre insecte, viermi de mătase) care prezintă o singură generație anuală; univoltin. (< fr. monovoltin) Vezi definitia »