rîmá (-m, át), vb. – 1. (Despre porci) A scurma pămîntul cu rîtul. – 2. A scurma. – Mr. răm(are), arîm(are), megl. rǫm, rămari. Lat. rimāre (Pușcariu 1461; REW 7320; Paul Remy, Rom., LXXVI, 374-83), cf. tosc. rumare, prov., cat., sp. rimar, v. fr. rimée „crăpătură, spărtură”, alb. rëmoń (Philippide, II, 652). Legătura cu curma și dărîma este dubioasă. – Der. rîmător, s. m. (porc, dobitoc); rîmătură, s. f. (scurmătură; loc de rîmat). Rîmă, s. f. (vierme care trăiește în pămînt), care se consideră în general drept deverbal de la a rîma (Tiktin; REW 7320; Candrea), este mai curînd gr. ῥόμος „vierme, rîmă”, fără îndoială apropiat formal verbului. Cf. și REW 7434. Vezi definitia »

DECROMÁ vb. tr. a înlătura stratul de crom depus pe o formă de tipar. (< fr. déchromer) Vezi definitia »

SUPRACOMPRIMÁ vb. tr. a mări compresiunea în cilindri unui motor cu ardere internă. (după fr. surcomprimer) Vezi definitia »

PROCLAMÁ, proclám, vb. I. Tranz. 1. A anunța ceva în mod solemn și oficial; a aduce la cunoștința publică (printr-o proclamație) un fapt de mare importanță și de interes general. 2. A acorda cuiva în mod oficial un titlu, un drept, o calitate. ◊ Refl. Colonia s-a proclamat independentă. 3. A crea, a institui, a stabili, a introduce. 4. A susține ceva deschis, cu convingere; a afirma cu tărie. – Din fr. proclamer, lat. proclamare. Vezi definitia »

COLIMÁ vb. intr. 1. (fiz.) a transforma un fascicul de raze divergente sau convergente într-unul paralel. 2. a viza, a orienta o lunetă într-o anumită direcție. (<colimație) Vezi definitia »