-PÉD² elem. pedi¹-. () Vezi definitia »

TREPIÉD, trepiede, s. n. Scaun, suport sau stativ cu trei picioare. [Pr.: -pi-ed. – Pl. și: trepieduri] – Din fr. trépied. Vezi definitia »

cálfed, -ă, cálfezi, -ede, adj. (înv., reg.) palid și buhav. Vezi definitia »

rînced (-dă), adj. – Stricat, alterat. Lat. rancĭdus (Pușcariu 1464; REW 7040), cf. sicil. ráncitu, calabr. gráncitu, logud. rankidu, fr., cat. rance sp., port. rancio. Cuvînt puțin folosit în Mold., Bucov., Basar. (ALR, II, 19). – Der. rîncezi, vb. (a deveni flămînd); rîncezeală, s. f. (gust rînced; Trans., slănină). Vezi definitia »

mîrced (-dă), adj. – Veștejit, ofilit. Lat. marcidus (Pușcariu 1095; Candrea-Dens., 1129; cf. REW 5346; Rosetti, I, 160), cu fonetismul alterat datorat tratamentului expresiv, ca efect al unei false analogii cu mîlc, mîrc. – Der. mîrcav, adj. (Trans., moale; epuizat), cu schimb de suf.; mîrcezi, vb. (a se veșteji); mîrcaviță (var. mîlcaviță, mălcaviță), s. f. (Banat, Olt., reumatism); mălcoz, s. n. (Trans., o anumită boală a turmei). – Cf. vîlced. Vezi definitia »