EXECUTÓRIU, -IE adj. Care trebuie executat. ◊ Formulă executorie = formalitate necesară pentru executarea unei hotărâri judecătorești; titlu executoriu = act învestit cu formulă executorie. [Pron. eg-ze-...-riu. / cf. fr. exécutoire, lat. executorius]. Vezi definitia »

BOGHÍU s. n. dispozitiv la osiile vehiculelor de cale ferată, la înscrierea în curbă a locomotivelor și a vagoanelor. (< fr., engl. bogie) Vezi definitia »

INDÍCIU, indicii, s. n. Semn (aparent) după care se deduce existența unui lucru, a unui fenomen etc. ♦ Particularitate, semnalment, manifestare, dovadă concretă după care se poate recunoaște un obiect, o ființă sau un fenomen. ♦ (Jur.) Faptă, împrejurare, situație, care, privită în legătură cu alte fapte, împrejurări sau situații, poate servi ca probă într-un proces. – Din lat. indicium (cu sensuri după fr. indice). Vezi definitia »

FRÁNCIU s. n. element chimic radioactiv din grupa metalelor alcaline. (< fr. francium) Vezi definitia »

COLÓCVIU s.n. 1. Convorbire, discuție (științifică). 2. Examinare, control al cunoștințelor care se face pe calea unor discuții între profesori și studenți, elevi etc. [Pron. -viu. / < lat. colloquium – convorbire]. Vezi definitia »