sfáră s. f. – 1. Fum, fum înecăcios. – 2. Miros greu, miros de carne sau de grăsime încinsă. – 3. (Înv.) Sacrificiu. – 4. Anunț, știre. – Var. Mold. șfară. Sl. skvara (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 337). Sensul 4, azi aproape exclusiv sfoară, în expresia „a da sf(o)ară’n țară” „a face cunoscut”, fără îndoială din sensul înv. de a comunica știrile importante prin focuri de strajă. – Der. sfarog, s. n. (obiect ars sau uscat), cu suf. -og (după Candrea, din rus. svarok; după Scriban, din sl. tvarogŭ „brînză”); sfarogi (var. sfărogi, sfîrlogi), vb. (a se face sfavog, a se scoroji), negreșit în relație expresivă cu (s)corogi; sfîrloagă, s. f. (încălțăminte uzată); sfarnic, s. n. (înv., altar pentru jertfă). – Din rom. provine țig. suvara „veste” (Graur, BL, III, 186). Cf. scradă. Vezi definitia »

CARAVÉLĂ, caravele, s. f. Corabie cu pânze, rapidă, folosită în trecut (de spanioli și de portughezi) pentru călătorii lungi. – Din it. caravella, fr. caravelle. Vezi definitia »

TOHÁRICĂ adj. limbă ~ = limbă indo-europeană vorbită în Asia Centrală (Turkestanul chinez), care folosește o scriere cu alfabet hindus. (< germ. tocharisch) Vezi definitia »

CÁRTĂ s. f. 1. (în evul mediu) act care emană de la un suveran, destinat a consemna unele drepturi sau libertăți. 2. convenție, pact politic fundamental. ◊ act care stabilește funcționarea unei organizații internaționale. (< fr. charte, lat. charta) Vezi definitia »

CARÓTĂ, carote, s. f. 1. Varietate de morcovi timpurii, cu rădăcini scurte globuloase, de culoare galbenă-roșiatică. 2. Probă cilindrică de material luată din betonul de fundație al unei șosele, în vederea verificării proprietăților fizice și mecanice ale acesteia în laborator. 3. Fig. (Rar) Înșelătorie, șmecherie, trișare, șarlatanie. 4. (La jocul de biliard) Poziție dificilă lăsată adversarului care urmează să execute lovitura. – Din fr. carotte. Vezi definitia »