întunecá (întúnec, întunecát), vb. – 1. A (se) face întunecos, a (se) lipsi de lumină. – 2. A (se) umori, a face să nu mai vadă. – 3. A (se) posomorî, a (se) întrista. – 4. A (se) închide la culoare. – 5. (Refl.) A se acoperi cerul de nori, a se înnora. – 6. (Refl.) A se însera, a se înnopta. – Mr. antunic(are), megl. antunic(ari). Lat. *intŭnĭcāre de la tŭnĭca (Densusianu, Rom., XXXIII, 280; Byhan 25; Weigand, Jb., III, 26; Pușcariu 895; Candrea-Dens., 892; Densusianu, GS, V, 19; Spitzer, Dacor., IV, 650; Graur, BL, V, 102), cf. it. intonicare, sp. entunicar, cu semantism diferit. Evoluția semantică a rom. nu prezintă dificultăți, cf. sp. encapotarse ‹ capote „pelerină” și „îngrămădire de nori”, entoldarse, și celelalte ex. aduse de DAR. S-au dat alte soluții, care nu par convingătoare: din lat. *innoctĭcāre (Giuglea, Cercetări lexicografice, 10; cf. Pușcariu, Dacor., I, 413), printr-o metateză care pare dificilă; din lat. *intonĭcāre „a începe să tune” (Drăganu, RF, II, 291; REW 4504a); sau din turco-tăt. tŭnek ‹ tün „noapte” (T. Hotnog, Arhiva, XXXIV, 206). Rămîne, totuși, o problemă care pînă acum n-a fost explicată satisfăcător, și anume legătura lui întuneca cu vb. întunerica, avînd același sens, și cu întuneric (var. întunerec, înv. (un)tune(a)ric; mr. (î)ntunearic, megl. antuneric), s. n. (negură; înv., mulțime, puzderie). Acest ultim cuvînt se consideră der. de la tenĕbrĭcus (Pușcariu 896; REW 4484; Pascu, I, 129; Iordan, Dift., 114; Löwe 56; DAR) astfel încît întunerica ar proveni de la intenĕbrĭcāre, care este atestat în texte lat. med. Pare surprinzător, în acest caz, că întunerica nu coincide întîmplător cu întuneca, așa cum presupun majoritatea filologilor; din aceste rațiuni, autorii Lexiconului de la Buda, Tiktin; Pascu, I, 130; și G. Ivănescu, BF, II, 143 au preferat să considere că întuneca nu este decît o formă redusă de la întunerica, prin intermediul unei haplologii a lui *întunenecare › întunerecare. Această ipoteză nu pare naturală: forma *intuneneca nu putea asimila pe r › n, întrucît se sprijinea pe altă formă neasimilată, întuneric; iar, pe de altă parte, trebuie să admitem și un tratament anormal al grupului lat. br din intenĕbrĭcāre (rezultatul său normal trebuia să fie ur). Der. întunecător, adj. (care întunecă); întunecos, adj. (lipsit de lumină; încurcat, încîlcit); întunecime, s. f. (lipsă de lumină, umbră; eclipsă; ignoranță); întunecăciune, s. f. (înv., întuneric); întunerecime (var. întunereceală), s. f. (întuneric), întunericos, adj. (întunecos). Vezi definitia »

MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. Vezi definitia »

BERCA, com. în jud. Buzău, pe Buzău; 9.516 loc. (1991). Expl. de petrol. Mat. de constr. (cărămidă, țiglă), sticlărie pentru menaj; panificație. Mănăstire (1694) în stil brîncovenesc. Vulcani noroioși (Pîclele Mari). Stație de c. f. Ruine ale unei cetăți. Menționată documentar din 1552. Vezi definitia »

a umbla cu fofârlica expr. a avea o conduită nesinceră; a se eschiva de la recunoașterea unui adevăr. Vezi definitia »

ÎNCĂRCÁ, încárc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A adăuga prin înșelătorie un plus la socoteală. 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. – Lat. *incarricare. Vezi definitia »