Definita cuvantului panoramă
PANORÁMĂ s.f. 1. Priveliște naturală (văzută din depărtare, de la înălțime). ♦ (Fig.) Prezentare de ansamblu a unui complex de evenimente; frescă. 2. Tablou mare aplicat pe peretele unei încăperi rotunde, care primește lumina de sus, dând spectatorului aflat în mijlocul încăperii iluzia unei imagini reale; (p. ext.) clădire în care există un asemenea tablou. 3. Spectacol de bâlci cu scamatorii, acrobații etc. [Var. panaramă s.f. / < fr. panorama, cf. gr. pas – tot, horama – vedere].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu panoramă
zi-lumínă s. f., art. zíua-lumínă, g.-d. art. zílei-lumínă; pl. zíle-lumínă Vezi definitia »
GÁLĂ1, gale, s. f. 1. Spectacol (sau șir de spectacole) cu caracter solemn, sărbătoresc, la care participă, de obicei, persoane oficiale. Gala filmului românesc. ◊ Loc. adj. De gală = de sărbătoare, solemn. 2. (în sintagma) Gală de box = competiție sportivă la care au loc mai multe meciuri de box. – Din fr. gala. Vezi definitia »
PARENCHIMATÓZĂ s. f. degenerescență granulo-grăsoasă de origine infecțioasă care cuprinde simultan mai multe viscere. (< fr. parenchymatose) Vezi definitia »
ÎNCUIETÚRĂ, încuieturi, s. f. (Pop.) Constipație. – Încuia + suf. -tură. Vezi definitia »
púță (-țe), s. f. – 1. Penis, cuvînt din limbajul copiilor. – 2. Puști, mucos. – Mr., megl. puță, istr. puțę. Creație expresivă, aparține familiei piț-, care indică un obiect mic (cf. pipiric, pițigoi, pitic, puțin). Cel mai probabil este că această creație trimite la lat. cf. praepūtium „prepuț”, sălăpūtium „mormoloc”, care indică existența unui *pūtium „mic”; cf. și putus și pittinus, pisinnus (=mentula, la Marcial). Lat. *pūtium a fost propus și de P. Papahagi, Analele Acad. Rom., XXIX, 246; Tiktin; REW 6881; Rosetti, I, 171. Celelalte explicații nu sînt suficiente: din cr. puca ‹ it. pulcella (Miklosich, Fremdw., 121); din pol., ceh. pica „vulvă” (Cihac, II, 301); de la un lat. *pupucea (Crețu 360); de la un lat. *pubucea ‹ pubes (Meyer, Neugr. St., II, 12; Pascu, I, 147); de la un lat. *putea ‹ putus (Pușcariu, Jb., XI, 40; Pușcariu 1416); din lat. potta „buză” (Jud, Bull. Dialectol. Rom., III, 12); anterior indoeurop. (Lahovary 340). Der. puțișoare, s. f. pl. (paste); puțoi, s. m. (tînăr, flăcău; vas de sticlă de formă caracteristică, din care se poate bea țuică); cu var. mult mai răspîndită, țoi, s. m., abreviată fără îndoială din motive de decență. Cf. puțin. Vezi definitia »