Definita cuvantului cauă
cáuă s. f. – Ființă imaginară înspăimîntătoare, bau-bau. Creație expresivă de la cuvîntul cau (cf. bau), care se spune uneori pentru a speria copiii. Originea onomatopeică a cuvîntului a fost indicată numai de Pascu, I, 116. După Cihac, II, 645, din ngr. ϰαυγᾶς „ceartă”. Tiktin îl derivă din lat. cave „ai grijă”, opinie pe care o resping Pușcariu 322 și REW 1785. În sfîrșit, Pușcariu, Dacor., V, 404-6 și DAR, pornește de la rut. kava „sperietoare”, care pare a avea aceeași origine expresivă, dar care nu convine fonetic. Aceleiași rădăcini expresive îi aparțin căuna (var. căuni), vb. (a lătra), cheuni (var. chiuni), vb. (a striga, a face zgomot), cf. scheuna, băuna.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu cauă
ȘCHIOPĂTÚRĂ, șchiopături, s. f. Faptul de a șchiopăta. – Șchiopăta + suf. -ură. Vezi definitia »
SUPRAFORTĂREÁȚĂ s. f. avion greu la bombardament, blindat, cu mai multe motoare; superbombardier. (după fr. superforteresse) Vezi definitia »
ALÁRMĂ s. f. 1. anunțare a unui pericol iminent care necesită măsuri urgente. ◊ semnal, chemare pentru a lua armele. 2. (fig.) neliniște, teamă; alertă. (< fr. alarme) Vezi definitia »
ZETÉTICĂ, zetétice, s.f. Metodă filozofică sau științifică bazată pe cercetare. (din fr. zététique) [morf. DOOM] Vezi definitia »
SINTEÁZĂ, sinteaze, s. f. Enzimă din clasa sinteazelor. [Pr.: sin-te-a-ză]. Vezi definitia »