Definita cuvantului cătun
cătún (cătune), s. n. – Grup de așezări țărănești, sat. – Mr. cătună, megl. cătun. Unul din cuvintele cele mai discutate din vocabularul rom. Este cuvînt comun tuturor limbilor balcanice: katunt (var. katund(i), kotun) „sat; casă de țară”; ngr. ϰατοῦνα „cort; tabără de corturi”; sl. katunĭ „tabără”; sb. katun „cătun de ciobani; stînă”; bg. katun „colibă”; katunar „cătun”; katunište „tabără de țigani nomazi”; țig. katuna „cort”. Totuși, termenul nu se explică prin nici una din aceste limbi; astfel încît este nevoie să i se caute originea în alte fonduri lingvistice. Opiniile sînt foarte variate, și însăși varietatea lor indică inconsistența criteriilor posibile și lipsa de documentare cu care trebuie luptat. Miklosich a epuizat el singur posibilitățile cercetării, afirmînd că este vorba de un cuvînt de origine albaneză (Fremdw., 97), română (Wander., 8), turcă (Türk. El., I, 329), italiană (Alb. Forsch., II, 10) sau autohtonă (Slaw. El., 10). În general se consideră că este cuvînt autentic alb., adică al v. ilire (Meyer 183; Vasmer, Studien zur alb. Wortforschung, 28; Jokl, IF, XXXIII, 420; Philippide, II, 703; Skok, ZRPh., L, 519; DAR; cf. observațiile împotriva acestor opinii ale lui Rosetti, II, 113), și bazată pe o rădăcină indoeurop. *ka-ton. Treimer, Slavia, III, 450, presupunea o der. din avară; iar Densusianu, GS, VII, 90 propunea un iranian *katun „locuință subterană”. Mai prudent Berneker 494 se limitează să o califice drept „Balkanwort”. În sfîrșit, Rohlfs, EWUG 949 se gîndește la tc. osmanli katan „țarc”, ipoteză în care coincide cu Șeineanu, II, 96. Numai Jirecek, Geschichte der Serben, I, 156 (bazîndu-se fără îndoială pe una din multele opinii ale lui Miklosich) a propus etimonul it. cantone, pe care cercetătorii nu par a-l accepta, și care totuși se poate să fi intrat de foarte timpuriu în gr. (pentru pierderea lui n, cf. it. confettongr. ϰουψίτον), și de acolo în celelalte limbi balcanice.

Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu cătun
TUN, túnuri, s. n. ~ 4. (Arg.) Afacere ilegală (escrocherie, furt, spargere etc.) de proporții, cu mari sume puse în joc și cu beneficii considerabile pentru participanți. [R. Zafiu – Diversitate stilistică în româna actuală] Vezi definitia »
un grup de circa opt mii de oameni ramasi pe loc, in nord-estul Caucazului, care poarta numele de Dagh Tchufuty, adica : Evreii de la munte. (Kniper,A.H., ½Caucas,popoare din.+, Enciclop.Britannica, ed.1973, care citeaza surse sovietice Vezi definitia »
DEJÚN s.n. Masa de prânz, prânzul; timpul când se ia această masă. ◊ Micul dejun = gustarea de dimineață. [< dejuna]. Vezi definitia »
săpún (săpúnuri), s. n. – Produs obținut prin saponificarea acizilor grași sau a grăsimilor. – Var. Mold., Banat săpon. Mr. săpune, megl. săpun, istr. sapun. Lat. sapōnem, direct (Pușcariu 1515; REW 7589), sau prin sl. sapunŭ (Densusianu, Rom., XXXIII, 235), ngr. σαποῦνι (Candrea) sau it. sapone (Tiktin). Der. directă este probabilă, judecînd observațiile, nu întru totul sigure, ale lui Tiktin și Graur, BL, V, 112; natural că prezența cuvîntului în toate idiomurile îngreunează diferențierea proveniențelor distincte (istr. este totuși din sb., cr., slov. sapun; var. reprezintă mag. szoppan, cf. Gáldi, Dict., 160). Domaschke 127 soluționa dificultățile afirmînd că este vorba de un cuvînt „balcanic”. Originea rom. a bg. sapun (Capidan, Raporturile, 211) nu pare evidentă. Der. săpunar, s. m. (producător și vînzător de săpun); săpunărie, s. f. (fabrică sau atelier de săpun); săpunărit, s. n. (impozit pe fabricile și pe comerțul cu săpun la începuturile sec. XIX); săpuni, vb. (a da cu săpun); săpuneală, s. f. (săpunire, clăbuc; dojană, ceartă); săpunel (var. săpunariță), s. n. (ciulin, văcăriță, Saponaria officinalis); săpunel, s. n. (supozitor); săpunit, s. n. (săpunire); săpunos, adj. (păstos, care are consistența săpunului); săpungiu, s. m. (înv., săpunar). – Der. neol. saponifica, vb., din fr. saponifier. Vezi definitia »
Un sit arheologic este o locație (ori un grup de situri) în care s-a prezervat evidență a activității trecute (fie preistorică, istorică sau contemporană) și care a fost sau poate fi investigată științific. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z