HAIDUCÍE, haiducii, s.f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârșitul evului mediu în țările românești și în Peninsula Balcanică. 2. Viață sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie. Vezi definitia »

SITIOFOBÍE s. f. v. sitofobie. Vezi definitia »

AUXONOMÍE s. f. disciplină care studiază legile creșterii arborilor și arboreturilor. (< fr. auxonomie) Vezi definitia »

TIFLOLOGÍE s. f. Ramură a defectologiei care studiază multidisciplinar orbirea și ambliopia, compensarea acestora prin tiflotehnică, educarea, instruirea și calificarea nevăzătorilor. – Din fr. typhlologie. Vezi definitia »

AVARÍE s. f. deteriorare suferită de o navă, de un avion, de o construcție etc. (< fr. avarie, it. avaria) Vezi definitia »