Definita cuvantului particular
PARTICULÁR, -Ă adj. 1. Care aparține numai anumitor persoane sau anumitor lucruri. ♦ În particular = în mod deosebit, în special, mai ales. ♦ Care constituie proprietatea individuală a cuiva. ♦ Care este de formație sau de esență individuală. 2. Care are caracter individual; care este caracteristic, specific. ♦ (Log.; despre judecăți) În care predicatul se referă numai la o parte din sfera subiectului. 3. Cu caracter neoficial; privat; (despre lecții) predat elevilor în afara orelor oficiale de școală. // s.n. Categorie filozofică, reprezentând o verigă de legătură între singular și general. [Cf. fr. particulier, lat. particularis].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu particular
TELEGÁR, telegari, s. m. Cal tânăr, voinic (folosit la trăsură). – Teleagă + suf. -ar. Vezi definitia »
șoár, șoáre, s.n. (reg.) sol fertil de culoare brună. Vezi definitia »
scruntár, scruntáre și scruntáruri, s.n. (reg.) 1. loc nisipos sau pietros; scruntărie. 2. loc ridicat, dâmb. 3. râpă cu pietre, făcută de șuvoiul apelor. 4. (în sintagma) scruntar de pădure = pădurice; pâlc de pădure. 5. (adj.) curat. Vezi definitia »
MINIDICȚIONÁR s. n. dicționar de buzunar. (< mini1- + dicționar) Vezi definitia »
PULSÁR s.m. Sursă de radiații pulsante, detectate datorită scintilației cu ajutorul telescoapelor optice. [< americ. pulsar < puls(ating) + (st)ar – stea pulsatoare]. Vezi definitia »