TÁVĂ, tăvi, s. f. 1. Obiect plat de metal sau de lemn, având forme diferite și marginile puțin ridicate, pe care se aduc la masă farfuriile, tacâmurile etc.; tabla. ♦ Vas de tablă sau de fier smălțuit, cu marginile ridicate, în care se coc la cuptor anumite mâncăruri și prăjituri. 2. (În expr.) A da pe cineva tava (sau tavă) = a tăbărî asupra cuiva. 3. (Reg.) Șervețel brodat care se așterne pe o tavă (1) sau ca ornament pe o mobilă. [Var.: (reg.) tavá s. f.] Tc. tava. Vezi definitia »

báncă (bắnci), s. f. – 1. Scaun lung. – 2. Întreprindere financiară care efectuează operații de plată și credit. – 3. (La unele jocuri de cărți) Sumă din care bancherul plătește cîștigurile celorlalți jucători. – 4. (Înv.) Bilet de bancă. – 5. (Înv.) În arg., hîrtie de o sută de lei. – Var. banc, s. n. (bancă la jocuri de cărți; glumă, brașoavă). – Mr. bancu, bancă, megl. bancă. It. banca, fr. banque (sec. XVIII). Var. banc, reproduce fidel fonetismul fr. Cuvîntul mr., din it. (Ruffini 328). Toți der. sînt împrumuturi directe: bancar, adj., din it. bancario; banco, s. m. (bancă la jocuri de cărți), din it.; bancher, s. m., din it. banchiero, fr. banquier; banchetă, s. f., din fr. banquette; banchiză, s. f., din fr. banquise; bancnotă, s. f., din germ. Banknote, cf. mag. banknotta (Borcea 177); bancrută, s. f., din fr. banqueroute, care la rîndul său provine din it. banca rotta; băncuță, s. f. (monedă de 50 bani; odinioară, în Trans., monedă de 20 creițari), din germ. Bankozettel, transformat prin etimologie populară într-un diminutiv de la bancă (Hasdeu 3193; Borcea 177). Vezi definitia »

CHINTESÉNȚĂ s. f. 1. (fil.) principiu material al lumii, atribut al eterului, considerat de cosmogonia antică drept al cincilea element (în afară de pământ, apă, aer și foc). 2. esența, principalul, esențialul într-o concepție, într-o doctrină, într-o operă etc. (< fr. quintessence) Vezi definitia »

PUNGĂȘOÁICĂ, pungășoaice, s. f. (Fam.) Hoață de buzunare; p. gener. hoață. ♦ Femeie șmecheră, vicleană, escroacă. – Pungaș + suf. -oaică. Vezi definitia »

niptíră s.f. (înv.) ritual creștin de spălare a picioarelor credincioșilor în joia mare de către un cap al bisericii; umivanie. Vezi definitia »