MORATÓRIU, -IE I. adj. referitor la un moratoriu (II); care acordă un termen de plată. ♦ dobânzi ~ i = dobânzi socotite de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor; daune ~ i = despăgubiri care se acordă în caz de întârziere de plată a unei obligații. II. s. n. (jur.) dispoziție legală care suspendă provizoriu executarea unor obligații contractuale sau legale, stabilind diverse amânări; amânare de către stat în situații excepționale a stingerii datoriilor externe sau interne. (< it. moratoriu, germ. Moratorium, lat. moratorium) Vezi definitia »

TESTIMÓNIU s. n. mărturie, dovadă; act, document care certifică ceva. (< lat. testimonium) Vezi definitia »

TÓRIU s. n. metal radioactiv nefisionabil, din grupa actinidelor, cenușiu, greu fuzibil, ductil. (< fr. thorium) Vezi definitia »

ASÉDIU, asedii, s. n. Încercuire cu forțe armate a unui loc întărit, pentru a-l cuceri; împresurare. ◊ (În statele capitaliste) Stare de asediu = suspendare a puterii legilor și înlocuirea lor cu un regim militar de represiune împotriva maselor populare. – It. assedio. Vezi definitia »

IMPRÓPRIU adj. (despre cuvinte, sensuri etc.) care nu este propriu; nepotrivit, greșit. (< fr. impropre, lat. improprius) Vezi definitia »