cronț, interj. – Imită zgomotul produs de dinți la ronțăit. – Var. ronț, clonț, clanț, cranț. Creație expresivă. Cihac, II, 319, considera că ronțăi este în legătură cu ceh. remtati; Pascu, Lat., 264, se gîndea la it. ronzare, sp. ronzar; dar aceste coincidențe se datoresc sursei expresive comune. – Der. cronțăi (var. ronțăi, cronțăni, crănțăni), vb. (a mînca sfărîmînd în dinți, producînd un zgomot caracteristic); (c)ronțăială (var. (c)ronțăitură, (c)ronțăit), s. f. (acțiunea de ronțăi). Vezi definitia »

OSPÉȚ s. n. v. ospăț. Vezi definitia »

BUNÚȚ, -Ă, bunuți, -e, adj. (Pop. și fam.) Bunișor. ◊ Expr. Bun-bunuț = foarte bun. – Bun + suf. -uț. Vezi definitia »

ghinț, ghínțuri, s.n. (reg.) 1. unealtă de lărgit gheata. 2. nod de sânge închegat de răceală în corp. Vezi definitia »

sfântuléț, sfântuléți, s.m. (pop.) 1. sfințișor. 2. om fățarnic. Vezi definitia »