năvălí (năvălésc, năvălít), vb. – 1. A invada, a intra. – 2. A se repezi, a asalta. – Mr. năvălire „a coborî”. Sl. navaljati „a tîrî” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Miklosich, Lexicon, 398; Cihac, II, 443), cf. val și bg. navalen „atîrnat”, bg. navališu „a aduna”, rus. navalitĭ „a îngrămădi”. – Der. năval, s. n. (rar, avalanșă); năvală, s. f. (invazie; atac, asalt; adv., repede); năvălitor, adj. (agresor); năvalnic, adj. (impetuos, irezistibil; s. m. plante, Scolopendrium vulgare, Polystichum filix mas, Pteridium aquilinum), cu suf. -nic (după Conev 43, din bg. navalinče; după Cihac, se cheamă așa pentru că i se atribuie în popor puterea de a face să alerge pretendenții după tinerele care poartă cu ele această plantă). Vezi definitia »

POLI- Element de compunere care înseamnă „mai mulți”, „mai multe”, „multiplu” și care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din fr. poly-. Vezi definitia »

sirulí, sirulésc, vb. IV refl. (reg.) a se strădui. Vezi definitia »

UNGULI-/UNGV(I)- elem. „unghie, copită”. (< it. unguli-, fr. onguli-ungul/i/-, cf. lat. ungula, unguis) Vezi definitia »

herdelí, herdelésc, vb. IV (înv.) a lucra, a se ocupa cu ceva. Vezi definitia »