TĂIETÚRĂ, tăieturi, s. f. 1. Acțiunea de a tăia; (concr.) locul unde s-a tăiat ceva; spec. rană provocată de un instrument tăios. ♦ Suprafața rezultată dintr-un corp după ce a fost tăiat. ♦ Fel, mod de a tăia. 2. Drum (adâncit) săpat de o apă în curgerea ei. ♦ Povârniș drept, prăpăstios; perete stâncos. 3. Croiala unei haine. ♦ Fig. Linie, trăsătură, contur. 4. Teren despădurit pe care se mai văd încă butucii. 5. Fig. (La pl.) Senzație de durere asemănătoare cu aceea provocată de o tăiere; junghiuri. 6. Ștersătură; fragment, text șters sau anulat. 7. Porțiune, articol decupat dintr-o tipăritură. [Pr.: tă-ie-] – Tăia + suf. -ătură. Vezi definitia »

EXOGASTRÚLĂ s. f. (med.) embrion anormal cu evaginarea intestinului primitiv. (< engl. exogastrula) Vezi definitia »

ȘEDÍTĂ s.f. Exploziv detonant pe bază de clorat de potasiu sau de sodiu și de dinitrotoluen. [< fr. cheddite]. Vezi definitia »

ISOHÍPSĂ s.f. v. izohipsă. Vezi definitia »

GIBERELÍNĂ, gibereline, s. f. Substanță vegetală cu acțiune stimulatoare asupra creșterii plantelor folosită pentru a facilita aclimatizarea și dezvoltarea unor plante de cultură. – Din fr. gibbérelline. Vezi definitia »