ZÓNĂ s.f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate de cercurile polare și de tropice. ♦ Fiecare dintre părțile cerului care corespund zonelor terestre. 2. Porțiune delimitată dintr-un tot pe baza unor caracteristici distinctive sau a unei împrejurări speciale. ♦ (Silv.) Suprafață denumită convențional după o plantă-tip. ♦ Spațiu de operații militare; (av.) porțiune a spațiului aerian din jurul unui aerodrom, care se fixează piloților pentru lucru în aer. ♦ Întindere delimitată din punct de vedere administrativ și economic-financiar; sector. ♦ (Tehn.) Denumire a unor părți din furnal. ♦ Întindere, extensiune a ceva. 3. Porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două planuri paralele. 4. Bandă de frecvență în care oscilațiile au anumite caractere comune. [< fr. zone, it., lat. zona, gr. zone]. Vezi definitia »

chióscă adj. invar. (reg.) plin (de ceva), îndesat, ticsit. Vezi definitia »

CÚCĂ¹, cuci, s. f. Căciulă înaltă, uneori împodobită cu pene (de struț), pe care o purtau căpeteniile turcești și domnitorii români în timpul ceremoniilor. – Din tc. kuka. Vezi definitia »

FLAGRÁNȚĂ s.f. Caracterul a ceea ce este flagrant; evidență, incontestabilitate. [< fr. flagrance]. Vezi definitia »

BRETÉLĂ s. f. 1. sistem de ramificație din două diagonale care asigură legătura între două drumuri, căi ferate, conducte magistrale. ◊ șosea, alee ocolitoare; centură. 2. (mit.) porțiune de șant care leagă două poziții de apărare succesive. (< fr. bretelle) Vezi definitia »