REBÁB, rebaburi, s. n. Instrument muzical cu două coarde, asemănător viorii, folosit de algerieni, tunisieni și marocani. – Din fr. rébab. Vezi definitia »

ARÁB, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din Orientul Apropiat și din nordul Africii. II. adj. care aparține arabilor; arabic (1). ♦ arta ~ă = artă, o sinteză între elementele mesopotamiene, persane și bizantine, cu influențe ale tradiției locale, prezentând în construcții (moschei, palate, mausolee) curtea interioară încadrată de porticuri, iar în artele decorative ornamentul geometric și floral; cifră ~ă = simbol grafic, element al sistemului de numerație zecimal. ◊ (despre cai) care aparține unei rase originare din Pen. Arabia. ◊ (s. f.) limbă semitică ale cărei dialecte sunt vorbite de arabi. (< fr. arabe, lat. arabus) Vezi definitia »

năgláb, năglábe, s.n. (reg.) sarcină de lemne, de fân. Vezi definitia »

ENDECASILÁB s. m. vers endecasilabic. (< fr. hendécasyllabe, lat. hendecasyllabus) Vezi definitia »

astroláb (-be), s. n. – Instrument pentru măsurarea poziției aștrilor. Gr. ἀστρολάβος (sec. XVII, cf. Gáldi 155) și mod. din fr. astrolabe. Vezi definitia »