DRAJÉLĂ s.f. v. drajeu. Vezi definitia »

PASTURÉLĂ s. f. 1. gen lirico-epic medieval cu personaje păstorițe, păstori (sau cavaleri îndrăgostiți de păstorițe) care narează, într-un limbaj cu aluzii licențioase, o scenă de dragoste. 2. (muz.) scenă bucolică. (< fr. pastourelle) Vezi definitia »

BUNÍȚĂ, bunițe, s. f. Bunică. – Bună + suf. -iță. Vezi definitia »

KLÍPPĂ s.f. Bloc de rocă de mari dimensiuni, izolat, deosebit de rocile din jur. (cf. fr., engl. klippe < germ. Klippe = stâncă în mare < oland. medie clippe = stâncă în mare sau pe malul mării; pantă abruptă a unei coaste stâncoase < sued. klippa = a tăia) [def. MDN, et. Wahrig, MW] Vezi definitia »

cícă interj. – Cuvînt afectuos cu care se adresează unui copil. – Var. țică. Creație expresivă, cf. dial. it. din Latium cico, umbr. cica „nulla” (Prati 276). Chiar dacă intenția este diferită, aceeași formulă explică vb. cicăli (a pălăvrăgi, a flecări; a importuna, a deranja; a se certa), cu suf. de asemenea expresiv -li (cf. Graur, BL, IV, 91). Alte explicații mai puțin plauzibile: din sb. čakalati „a flecări” (Scriban, Arhiva, 1913); din lat. *cicala, forma vulg. de la cicada (Körting 2161; cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 276; Philippide, II, 636; Pușcariu, RF, I, 269; cf. DAR), care lasă neexplicată păstrarea lui l intervocalic; din mag. csihol- (Drăganu, Dacor., VI, 270). – Der. cicală, s. f. (plictisitor, pisălog), formație regresivă; cicălitor, adj. (importun, pisălog); cicălos, adj. (pisălog). Vezi definitia »