INSTRUÍ vb. I. tr., refl. a (se) pregăti într-un anumit domeniu, a(-și) îmbogăți cunoștințele, a învăța. II. tr. 1. a transmite ostașilor cunoștințele de teorie și practică militară. 2. (jur.) a face instrucția unui proces. (< fr. instruire, lat. instruere) Vezi definitia »

duculuí (-uésc, -ít), vb. – A conveni, a fi potrivit. – Var. duculi. Mag. dukálni (Candrea). În Trans. Vezi definitia »

clicuí, clicuiésc, vb. IV (înv.) a striga; a râde cu clic, a chicoti, a jubila (de bucurie). Vezi definitia »

HĂRȚUÍ, hărțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A necăji pe cineva cu tot felul de neplăceri, a nu lăsa în pace pe cineva; a cicăli, a sâcâi, a pisa. ♦ (Reg.) A întărâta, a zădărî un câine. 2. Tranz. A desfășura atacuri scurte și repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panică și de a nu-i permite deplasarea, pregătirea unor acțiuni de luptă, aprovizionarea etc. 3. Refl. recipr. A purta discuții repetate și contradictorii cu cineva, a se lua la ceartă sau la bătaie; a se încăiera. [Var.: hârțuí vb. IV] – Harță + suf. -ui. Vezi definitia »

spoveduí (= spovedi) vb. (ind.prez. 1 spoveduiesc) Vezi definitia »