BELCOT, Cazimir (1885-1917, n. Ploiești), actor român. S-a impus în roluri de comedie (Agamița Dandanache din „O scrisoare pierdută”, Ivan Kuzmici Spekin din „Revizorul”). Vezi definitia »

príot s.n. (reg.) uger al unei vaci când fată. Vezi definitia »

RĂZNEPÓT, răznepoți, s. m. (Pop.) Strănepot. – Răz- + nepot. Vezi definitia »

CARNOT [carnó] 1. Lazare C. (1753-1823), om politic, general și matematician francez. Unul dintre conducătorii Revoluției Franceze din 1789-1794. membru al Comitetului Salvării Publice. Supranumit „Organizatorul victoriei”, a avut un rol important în organizarea armatei revoluției. Contribuții în geometrie. 2. Nicolas Léonard Sadi C. (1796-1832), fizician francez. Fiul lui C. (1). A enunțat al doilea principiu al termodinamicii (1819) și a stabilit legile de funcționare a mașinilor termice (ciclul C.). 3. Marie François Sadi C. (1837-1894), inginer și om politic francez. Nepotul lui C. (1). Președinte al Republicii (1887-1894). Asasinat. Vezi definitia »

CÓT, (I 1) coate și (I 2, 3, 4) coturi, s. n., (II) coți, s. m. I. S. n. 1. (Anat.; la om) Partea exterioară a articulației dintre humerus și cubitus, care unește brațul cu antebrațul. ◊ Loc. adv. Cot la cot = alături; împreună. ◊ Expr. A da din coate = a) a-și face loc împingând pe alții; b) a lupta (fără scrupule) pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a obține o situație. A lega cot la cot = a lega (pe cineva) cu mâinile la spate (alături de altul). A-și da coate (sau cu cotul) = a-și face semne (cu cotul); a coti (2). A băga mâinile până-n (sau până la) coate = a fura mult și fără jenă. (Fam.) A-i arăta (sau a-i întoarce) cuiva cotul = a refuza pe cineva în mod batjocoritor; a nu lua în seamă, a trata cu indiferență. Mă doare-n cot! = puțin îmi pasă! ♦ Compus: coate-goale s. m. invar. = (depr.) om sărac. ♦ Parte a mânecii care acoperă cotul (I 1). ♦ (La cal) Parte ieșită în afara articulației de la mijlocul picioarelor de dinapoi. 2. Loc, porțiune unde un drum, o vale etc. își schimbă brusc direcția; cotitură, întorsătură. ♦ Meandră (a unei ape curgătoare). 3. Tub curbat în forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legătura între două conducte cu direcții diferite. 4. (Reg.) Colț, unghi, ungher. II. S. m. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanța de la cot (I 1) până la încheietura palmei; p. ext. măsură considerată, subiectiv, mare sau mică, după împrejurări. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși cuiva) limba de-un cot, se zice când cineva face un efort (fizic) peste măsură de mare. ♦ Bucată de material textil măsurată cu această unitate de măsură. ♦ (Reg.) Vergea de lemn sau de metal pentru măsurarea lungimii. – Lat. cubitus. Vezi definitia »