PORTO-FRÁNC s. n. v. porto-franco. Vezi definitia »

ZENC, zéncuri, s. n. Butoi, bazin de tăbăcire. (din germ. Versenk) Vezi definitia »

BLANC² s.n. 1. (Poligr.) Spațiu alb care desparte două cuvinte tipărite. 2. Pauză albă și tremurătoare care apare uneori la emisiunile de televiziune, dând senzația că „s-a rupt filmul”. [< fr. blanc]. Vezi definitia »

junc (júnci), s. m. – Bou sau taur tînăr. – Mr. giuncu, megl. junc, istr. jungu. Lat. iŭvĕncus (Pușcariu 919; REW 4641; DAR), cf. it. giovenco, sicil., napol. jenku. – Der. juncă, s. f. (vacă tînără), care poate fi reprezentant al lat. iuvenca (Pușcariu 920; Candrea-Dens., 921); juncan, s. m. (junc mai mare), cu suf. -an. Cf. june, junice. Vezi definitia »

hodorónc interj. – Exprimă sunetul produs de o cădere zgomotoasă sau de hurducăitul unei căruțe grele. – Var. hodorosc, hodorog. Creație expresivă, cf. fr. patatras, sp. cataplum. Se folosește adesea în compunere: hodoronc-tronc, hodorosc-trosc, formă prin care se desemnează o greșeală foarte mare. Pentru intenția expresivă, cf. compunerea asemănătoare hurduca, hardughie, hudub-. Der. hodorob (var. hodorog), s. n. (năvod), pe care îl pune în legătură cu sl. udorobĭ „oală”; horodog, adj. (învechit, stricat; neputincios, ramolit), pe care Cihac, II, 503, Tiktin și DAR îl pun în legătură cu mag. hadaró „îmblăciu” (cf. hădărag); hodoroagă, s. f. (vechitură, hîrb; morișcă, hîrîitoare; vorbăreț, flecar); hodoroabă, s. f. (vechitură, lucru uzat); hodorogi, vb. (a hurui, a zdrăngăni; a face zgomot în mers); hodorogeală, s. f. (zgomot supărător, zdrăngănit); hodroage, s. f. pl. (boarfe, catrafuse); înhodoroba, vb. (a repara); hodrînc, s. n. (Trans., unealtă, sculă); hodrînca (var. hobrînca), vb. (a scutura, a zgîlțîi). Vezi definitia »