Definita cuvantului certa
certá (certát, certát), vb. – 1. (Refl.) A se lua la ceartă, a se ciorovăi. – 2. (Refl.) A se dușmăni, a se învrăjbi. – 3. A dojeni, a mustra. – 4. A critica. – 5. A pedepsi. – 6. (Refl., înv.) A se învăța minte. – Mr. nțertare, megl. (an)țertu, istr. certu. Lat. certāre „a certa” (Pușcariu 347; Candrea-Dens., 321; REW 1840; Densusianu, GS, II, 18; DAR); cf. alb. kjertoń (Meyer 220), v. it. certare, sard. kertare. – Der. ceartă, s. f. (ceartă, conflict, încăierare; mustrare; pedeapsă), deverbal; certăreț, adj. (gîlcevitor, arțăgos); certător, adj. (care ceartă, mustrător); certaș, s. m. (certăreț, gîlcevitor; impricinat, parte dintr-un proces). Ceartă ar putea fi o formație anterioară rom., deoarece îi corespunde alb. kjartë (Philippide, II, 636).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu certa
ADMONESTÁ vb. I. tr. A dojeni, a mustra aspru (mai ales un subaltern). [< fr. admonester]. Vezi definitia »
REGRETÁ, regrét, vb. I. Tranz. A simți un regret, a fi cuprins de părere de rău; p. ext. a avea remușcări, a se căi. – Din fr. regretter. Vezi definitia »
DISCUTÁ vb. I. tr., intr. 1. A vorbi, a dezbate (asupra unei chestiuni etc.); a conversa; a analiza. 2. A vorbi în contradictoriu cu cineva. [P.i. discút. / < fr. discuter, cf. lat. discutere]. Vezi definitia »
Jacheta scurta pana in talie, pl: giace Vezi definitia »
ACONTÁ, acontez, vb. I. Tranz. A plăti un acont; a arvuni. – Din acont. Vezi definitia »