TIPÉSĂ s. f. (peior.) femeie, individă (de proastă calitate). (< fr. typesse) Vezi definitia »

RÍMĂ, rime, s. f. Repetare a sunetelor finale în două sau în mai multe versuri (începând cu ultima silabă accentuată); p. ext. potrivire a sunetelor finale a două cuvinte. ♦ Cuvânt (ori segment dintr-un cuvânt) care rimează cu altul. ♦ Vers. – Din fr. rime. Vezi definitia »

încă adv. – 1. Pînă acum. – 2. Din nou, iarăși. – 3. De asemenea. – 4. În plus. – 5. Chiar. – Mr. ningă, megl. ancă, istr. incă. Probabil lat. unquăm, mai ales cu sensul său negativ cînd este însoțit de nec: o propoziție ca încă nu s’a însurat a putut însemna la început „nu s-a căsătorit niciodată” și apoi „încă nu s-a căsătorit”. Fonetismul este natural; pentru schimbarea u › î, cf. umple, umbla, înăuntru; însă evoluția semantică nu e clară. Etimonul indicat de Pușcariu 805 cu oarecare îndoială a fost admis de Candrea-Dens., 835 și Spitzer, Dacor., V, 468, cf. DAR. Este strigătoare coincidența cu it. anche, anco, v. prov. anc, v. fr. ainc, gal. anque, cuvinte prost explicate (de la un lat. *anque, după Meyer-Lübke, Rom. Gramm., III, 495 și REW 488; lat. *anqua, în loc de antequam, după G. G. Nicholson, R. Ling. rom., VI, 152; lat. hanc (rem), după G. Bonfati, RFE, XXI, 158; it. ancora, după Prati); astfel încît și rom. încă a fost explicat uneori prin intermediul unui lat. *anqua (Pascu, Beiträge, 8) sau lat. *anique, cum este cat. anch „niciodată” (Brüch, ZRPh., XLI, 583). Celelalte explicații au doar valoare de curiozitate (din lat. adhuc sau hanc horam, după Diez, I, 21; de la hanc ad (horam), după Crețu 335). Vezi definitia »

PÁZĂ, paze, s. f. Acțiunea de a păzi; mijloc prin care se asigură păzirea. ◊ Loc. adj. De pază = însărcinat cu paza; de gardă. ◊ Loc. adv. În paza (cuiva) = în grija, în seama cuiva. ♦ (Concr.) Persoană sau grup de persoane însărcinate să păzească pe cineva sau ceva; paznic, gardă. – Din păzi (derivat regresiv). Vezi definitia »

tígvă (-ve), s. f. – Dovleac, bostan (Lagenaria vulgaris). – 2. Vas făcut dintr-un bostan gol. – 3. Bidon, ploscă. – 4. Cap, devlă. – 5. Hîrcă, craniu. – Var. tidvă, titvă, tivgă, tivdă, tiugă. Sl. tyky „tigvă” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 409; Tiktin; Iordan, BL, VIII, 123; Petrovici, Dacor., X, 35), cf. sl. tykvi, bg., sb. tikva, pol. tykwa, rus. tykva (Vasmer, III, 160). Tigvă și tivgă circulă în principal în Munt., tidvă și tidvá în Mold., tiugă în Olt. De la această ultimă var. ar putea fi un dublet teucă (var. teică), s. f. (vas de lemn, ciutură; albie, canal; canal mic la moara de făină), insuficient explicat de Tiktin (de la tei), de Diculescu, Elementele, 468 (din gr. τεῦχος „instrument, covată”) și de Scriban (din tc. tekne); cf. teaucă, s. f. (cotei; vorbăreț), explicabil semantic plecînd de la zgomotul produs de apa morii sau mai precis de titirezul ei. Nu este clară legătura cu treucă, var. de la teucă? Vezi definitia »