minéi (minéie) s. n. – Minologhion. – Mr. mineu. Ngr. μιναϊον (Murnu 37), în parte prin intermediul sl. mineja, cf. bg., sb. minei. A circulat puțin și forma minologhion, s. n. (înv.), din ngr. μηνολόγιον (Gáldi 210). Vezi definitia »

téi (-i), s. m. – Arbore cu frunze în formă de inimă (Tilia). – Mr. tel’u. Lat. tĭlĭa, redus la modelul decl. m., ca toate numele de arbori (Pușcariu 1725; REW 8735), cf. it. tiglio, prov. telh, fr. til, cat. tell. – Der. teios, adj. (dur, rezistent; fibros; se zice despre o varietate de struguri); teișor, s. m. (arbust exotic, Kerria japonica; aglică, cununiță; Spiraea ulmifolia); teiță, s. f. (odogaci, Saponaria officinalis); teiș, s. n. (pădure de tei); înteioșa, vb. refl. (Olt., a se face fibros). Vezi definitia »

uléi (-ie), s. n. – 1. Trunchi găunos. – 2. Stup făcut dintr-un trunchi găunos. Bg., rus. ulej, din sl. uliĭ (Cihac, II, 438), cf. slov. ulj, bg. ulijŭ. Vezi definitia »

POLÉI¹, poleiuri, s. n. Strat subțire de gheață, continuu și neted, care acoperă uneori porțiuni din suprafața solului, arborii sau obiectele care se află în aer liber și care este format prin înghețarea apei provenite din ploaie sau din topirea zăpezii. ♦ Fig. Strălucire, lustru, luciu. ♦ (Reg.) Promoroacă, chiciură. – Din polei² (derivat regresiv). Vezi definitia »

HOLTEͲ, holteiesc, vb. IV. Intranz. A trăi necăsătorit; a-și petrece viața de holtei¹; a burlăci. – Din holtei¹. Vezi definitia »