MÁNCĂ, mance, s. f. (Reg.) Doică. – Din ucr. mamka. Vezi definitia »

CAMARÍLĂ s. f. clică de curteni care influențează, din interes personal, hotărârile unui suveran. (< fr., sp. camarilla) Vezi definitia »

tîrlă (-le), s. f. – Stînă, ocol de vite. – Megl. torlă. Sl., cf. bg. tărlo, sb. trlo, cr. tèrlo (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 412). – Der. tîrlaș, s. m. (coproprietar al unei stîne), cf. GS, VI, 43; tîrli, vb. (a-și așeza tîrla într-un anumit loc; a zăbovi cu turma într-un anumit loc); tîrliște, s. f. (loc în care mai înainte a fost o tîrlă), cf. bg. tărlište. Vezi definitia »

TÚȘĂ s.f. I. 1. (Pict.) Fel de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care definește stilul unui pictor; urmă de pensulă în pasta unui tablou. 2. (Sport) Linie care delimitează un teren de joc. ♦ Ieșirea mingii peste această linie și repunerea ei în joc. 3. Lovitură care atinge pe adversar la jocul de scrimă. II. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii a mașinii de scris, de calculat sau de cules. 2. Placă la claviatura unui pian, a unei orgi etc. [< fr. touche]. Vezi definitia »

MÓRGĂ¹ s. f. atitudine, comportare trufașă, disprețuitoare; sentiment exagerat al propriei valori. (< fr. morgue) Vezi definitia »