OTOLÍT s. n. corpuscul calcaros din organul de echilibru (urechea internă) sau otocist, care transmite vibrațiile sonore. (< fr. otolithe) Vezi definitia »

BORNÍT s. m. sulfură naturală de cupru și fier. (< fr. bornite) Vezi definitia »

ȘUȘOTÍT s.n. (Rar) Faptul de a șușoti; zgomot produs de cineva sau ceva care șușotește; șușoteală. [< șușoti]. Vezi definitia »

melcít, -ă, melcíți, -te, adj. (reg.; despre vite) ciunt de un corn; șut. Vezi definitia »

RIT s. n. 1. ritual. ◊ (fig.) rânduială, tipic. 2. confesiune (3). (< fr. rite, lat. ritus) Vezi definitia »