ASONÁNȚĂ s.f. 1. (Lit.) Rimă imperfectă formată numai din identitatea vocalei accentuate. ♦ Repetarea aceleiași vocale accentuate într-un vers sau într-o frază, însoțită de consoane asemănătoare, pentru a produce efecte expresive. 2. Corespondență de sunete. [< it. assonanza, cf. fr. assonance]. Vezi definitia »

XANTOMATÓZĂ s. f. proces distrofic care determină formarea de xantoame. (< fr. xanthomatose) Vezi definitia »

DIETÍNĂ, dietine, s. f. (Înv.) Adunare a deputaților dintr-o provincie a vechiului regat polonez. [Pr.: di-e-] – Fr. diétine. Vezi definitia »

CINETÉHNICĂ s. f. mijloace și procedee de înregistrare, prelucrare și redare a unor succesiuni de imagini. (< germ. Kinetechnik) Vezi definitia »

puiáncă, puiénce, s.f. (reg.) pui de sex feminin, puică. Vezi definitia »