PUSÉU s.n. 1. Acces al unei boli. 2. (Fig.) Izbucnire, vervă momentană, elan. [Pron. -seu. / < fr. poussée]. Vezi definitia »

EU, (I) pron. pers. 1 sg. (II) euri, s. n. I. Pron. pers. 1 sg. 1. (La nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect) Eu merg. ◊ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ◊ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ◊ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună. ◊ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ◊ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. II. S. n. (Fil.) Ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva; reflectarea propriei existențe de către conștiința individuală a omului. [Pr.: (I) ieu. – Var.: (I, pop.) io pron. pers. 1 sg.] – Lat. ego, mihi, me. Vezi definitia »

CROȘÉU s. n. (box) lovitură din apropierea corpului, cu brațul îndoit. (< fr. chrochet) Vezi definitia »

RAMBLÉU, rambleuri, s. n. 1. Material solid care servește la umplerea golurilor rămase într-o mină, în urma exploatării. 2. Lucrare de terasament executată în scopul ridicării unui teren la nivelul necesar construcției unei căi ferate, unei șosele, unui dig etc. – Din fr. remblai. Vezi definitia »

léu (léi), s. m. – 1. Animal. – 2. Monedă românească. Circula cu acest nume în sec. XVII, cînd valora 120 de bani. Lat. lĕo, împrumut cult, probabil din sec. XVII. Der. nemijlocită din lat. (Pușcariu 968; Pascu, I, 107; Diculescu, Elementele, 427) nu pare posibilă fonetic (lĕo ar fi dat *ieu, ca lĕporem › iepure). Nu e sigur, așa cum consideră Diculescu și Scriban, că Lăune ar fi reprezentantul cazului oblic, cf. lăun. Cu atît mai puțin este probabilă der. din sl. livŭ (Conev 56). Sensul al doilea este o traducere din tc. arslanli „leu” și „piastru” (Tiktin). – Der. leoaie, s. f. (înv., leona) pe care Pușcariu 966 îl derivă din lat. *lĕonia, este tot echivocă; leoaică, s. f.; leiță, s. f. (înv., leoaică). – Din rom. pare să provină rut. lew (Miklosich, Wander., 17). Vezi definitia »