ipotéză (ipotéze), s. f. – Presupunere formulată pe baza unor fapte cunoscute. – Var. (înv.) ipotes, s. n. Mr. ipothise „afacere”. Gr. ὑπόθεσις (sec. XVIII, cf. Gáldi 202), și apoi din fr. hypothèse. – Der. ipotetic, adj. (presupus, prezumtiv), din gr. ὑποθετιϰός, folosit de Cantemir în 1705 (Gáldi 202). Aceste cuvinte se scriu uneori cu h, ca în fr. Vezi definitia »

DÁTINĂ, datini, s. f. 1. Obicei sau deprindere consfințită în timp și devenită tradițională pentru o colectivitate de oameni; tradiție, uzanță. 2. (Rar) Regulă, tipic. – Din sl. dĕdina „moștenire”. Vezi definitia »

AMITÓZĂ s. f. Diviziune directă a celulelor prin strangulare, înmugurire etc., fără apariția cromozomilor. – Din fr. amitose. Vezi definitia »

EPANÓDĂ s.f. (Lit.) Figură de stil care constă în reluarea unui cuvânt sau grup de cuvinte la începutul unor unități sintactice; regresiune (6) [în DN]. [Cf. fr. épanode, gr. epanodos – întoarcere]. Vezi definitia »

ielíță s.f. (reg.) vânt rece. Vezi definitia »