Definita cuvantului leucă
LÉUCĂ, leuci, s. f. Parte a carului formată dintr-un lemn încovoiat, cu un capăt îmbucat în osie și cu celălalt prins de loitră, spre a o sprijini. ◊ Expr. A fi lovit (sau bătut, pălit, trăsnit) cu leuca (în cap) = a) a fi zăpăcit, prostănac, idiot; b) a fi beat. – Din bg. levka.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu leucă
VÓMICĂ, vomice, adj. (În sintagma) Nucă vomică = semințele unui arbore (Strychnos nux-vomica) răspândit în zona tropicală, din care se extrag substanțe utilizate în industria farmaceutică (stricnina) și chimică. – Din fr. vomique. Vezi definitia »
CAFEÍNĂ s. f. alcaloid din cafea și ceai, excitant al sistemului nervos și stimulent al inimii; cofeină. (< fr. caféine) Vezi definitia »
MICRODÉLTĂ, microdelte, s. f. 1. Deltă de mică întindere. 2. Machetă a unei delte. – Micro1 + deltă. Vezi definitia »
CĂSIȘOÁRĂ, căsișoare, s. f. (Rar) Căsuță. – Casă1 + suf. -ișoară. Vezi definitia »
dáună (dáune), s. f. – Pagubă, prejudiciu. Se consideră în general der. de la lat. damnum (sec. XIX), cu fonetismul ca în scamnum › scaun, și cu f. de la pagubă (Philippide, Principii, 66; Tiktin; Candrea; Scriban); însă această explicație nu este satisfăcătoare, deoarece cuvîntul apare pentru prima oară la scriitorii romantici (Negruzzi, Alecsandri), care nu aveau suficientă pregătire filologică pentru a-și imagina sau simți astfel de analogii. Pușcariu 488-490 crede că este vorba de un cuvînt tradițional din fondul latin (cf. REW 2348), și Philippide, II, 639 îl pune în legătură cu alb. dëmoń „a dăuna”; lipsesc însă dovezi cu privire la uzul său. Cuvîntul necesită un studiu care deocamdată nu există. – Der. dăuna, vb. (a dăuna, a prejudicia); dăunător, adj. (dăunător); dăunos, adj. (lacom, dăunător); desdăuna, vb. (a despăgubi), pe baza fr. dédommager. Vezi definitia »