văzdúh (-huri), s. n. – Atmosferă, aer. Sl. (bg.) vŭzduchŭ (Tiktin; Conev 36). Vezi definitia »

ASPARUH (ISPERIH), han al bulgarilor (c. 644-c. 700) de pe Volga și din regiunea M. Azov care au migrat spre V, ocupînd prin luptă terit. dintre Dunăre și M-ții Balcani (c. 680). A întemeiat primul țarat bulgar care a fost recunoscut de bizantini în 681. Vezi definitia »

BURDÚH s. n. v. burduf. Vezi definitia »

DUH, duhuri, s. n. 1. (În superstiții) Ființă supranaturală, imaterială; arătare, strigoi, stafie. ◊ Sfântul Duh = una dintre cele trei ipostaze sub care este înfățișată trinitatea divină în creștinism. ♦ Spirit rău, drac, diavol. 2. Suflet, spirit (al unei ființe). ♦ (Înv.) Respirație, suflare, răsuflare. ◊ Loc. adv. Într-un duh = foarte repede. ◊ Expr. A-și da duhul = a muri. ♦ (Înv.) Duhoare. 3. Capacitate intelectuală, minte, inteligență; umor, spirit. ◊ Loc. adj. De duh = spiritual, inteligent. Cu (sau plin de) duh = cu spirit, inteligent, subtil, spiritual. ◊ Expr. Sărac cu duhul = prost, naiv, simplu. ♦ Fig. Idee, aspirație. 4. (Înv.) Caracter, fire, natură, temperament. ◊ Loc. adv. Cu duhul blândeții = blând, binevoitor. ♦ Notă caracteristică, specific. ♦ Sens adevărat al unui text, esență; intenție. – Din sl.duhŭ. Vezi definitia »

VĂZDÚH, văzduhuri, s. n. Înveliș gazos care înconjură Pământul; aer; straturile (mai) înalte ale atmosferei. – Din sl. vŭzduhŭ. Vezi definitia »