jeghi s.n. (reg.) jar, jeregai. Vezi definitia »

IGNORÁTIO ELÉNCHI s. f. (log.) sofism constând în a demonstra o altă teză decât cea propusă inițial. (< lat. ignoratio elenchi) Vezi definitia »

CALLIMACHI (CALMĂȘUL), familie de boieri din Moldova. Mai importanți: 1. Ioan Teodor C., mare dragoman al Imp. Otoman (1741-1751 și 1752-1756) și domn al Moldovei (1758-1761). A dus o politică fiscală excesivă. 2. Grigore C., domn al Moldovei (1761-1764 și 1767-1769). 3. Alexandru C., domn al Moldovei (1795-1799). 4. Scarlat C., domn al Moldovei (1806, 1807-1810, fără a ocupa efectiv tronul, și 1812-1819), animator cultural, inițiator al codului de legi al Moldovei care-i poartă numele. Domn al Țării Românești (1821), fără a ocupa efectiv tronul. Vezi definitia »

VECHI, VÉCHE, vechi, adj. 1. Care există de mult timp, din alte vremuri; care ține, durează, se face de multă vreme; făcut de mult. ◊ Lumea veche = a) societate dispărută sau pe cale de dispariție; b) antichitate; țările, locuitorii din antichitate; c) nume generic care se dă celor trei continente (Europa, Asia, Africa) cunoscute până la descoperirea Americii. Vorbă veche = vorbă moștenită din timpuri vechi; maximă, zicătoare, proverb. ♦ (Despre limbi) Care s-a vorbit într-o epocă îndepărtată; care este cunoscut (și studiat) sub aspectul ei din trecut (deosebit de cel actual). ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anilor trecuți. ♦ (Despre alimente și produse alimentare, farmaceutice etc.) Obținut, recoltat, preparat de multă vreme; care și-a pierdut calitățile inițiale; lipsit de gust, alterat, stricat. 2. Care a fost întrebuințat mult și este stricat, uzat. 3. (Rar) Bătrân. ♦ Fig. Îmbătrânit (înainte de vreme). ♦ Care exercită de mult o profesiune. 4. (Marcând raportul dintre oameni) Cu care cineva are relații, se cunoaște de multă vreme. 5. Care a îndeplinit în trecut o anumită funcție, a avut o anumită ocupație etc. pe care n-o mai are în prezent. 6. (Despre ființe) Care a trăit într-un trecut îndepărtat; (despre obiecte, fenomene etc.) care a existat într-o epocă anterioară; perimat. ◊ Loc. adj. și adv. (Înv.) Din vechi = din vechime, de demult. ♦ Care nu se mai întrebuințează, nu mai prezintă interes, ieșit din uz. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce nu mai corespunde timpului sau stadiului dintr-un moment dat, ceea ce este depășit, perimat, pe cale de dispariție. – Lat. pop. veclus (= vetulus). Vezi definitia »

PHI interj. (Fam.; adesea pronunțat cu „i” prelungit) Exclamație care exprimă: a) bucurie, mulțumire, încântare; b) mirare, surpriză; dezaprobare; c) repulsie, dezgust. [Var.: phiu, pi interj.] – Onomatopee. Vezi definitia »