NECUNOSCÚT, -Ă, necunoscuți, -te, adj., subst. 1. Adj. Care nu este cunoscut, despre care nu se știe nimic; p. ext. tainic, ascuns. ♦ (Despre scriitori, artiști, creatori) Extrem de puțin cunoscut (și apreciat); obscur; anonim. 2. S. n. Ceea ce nu este (încă) cunoscut, ceea ce depășește cunoștințele omului. 3. S. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare nu este cunoscută și care trebuie aflată pe baza datelor problemei sau ale exercițiului. – Ne- + cunoscut. Vezi definitia »

DEBÚT s. n. 1. primii pași într-o carieră, într-o profesiune (artistică, literară etc.). 2. (p. ext.) început; operă, creație constituind acest început. (< fr. début) Vezi definitia »

CERNÚT¹ s. n. Cernere. – V. cerne. Vezi definitia »

scut (-turi), s. n. – Pavază, apărătoare de piele. Lat. scūtum (Pușcariu 1568; REW 7759); cf. alb. skjut (Philippide, II, 654), logud. iskudu, prov., cat. escut, fr. écu, sp., port. escudo. – Der. scutar, s. n. (înv., scut); scutar (var. scutaș), s. m. (scutier); scuti, vb. (înv., a proteja, a pune la adăpost; înv., a cruța, a menaja, a păstra; a salva; a ierta, a se dispensa, a se păstra), a cărui formație este normală (cf. sp. escudar), fără să fie nevoie să se recurgă la sl. (Candrea); scuteală, s. f. (Trans., protecție, adăpost, iertare, dispensă, scutire, privilegiu); scutelnic, s. m. (țăran scutit de bir; soldat care slujea în miliție pentru a fi scutit de biruri), de la cuvîntul anterior (legătura cu sl. skotŭ „oaie”, propusă de Miklosich, Slaw. Elem., 45 și Miklosich, Lexicon, 849, este greșită); scutire, s. f. (iertare, dispensă); scutitor, adj. (protector); scutier, s. m., din fr. écuyer adaptat la scut. Vezi definitia »

CONVOLÚT¹ s. n. volum care cuprinde mai multe lucrări editate separat, dar având același autor sau cuprinzând materii înrudite. (<germ. Konvolut) Vezi definitia »