borî (borắsc, -ît), vb. – A vărsa, a vomita. Lat. *abhŏrrῑre, de la abhŏrrēscĕre, de conjug. ca în it. aborrire, prov., v. fr., cat. aborrir, sp. aburrir (cf. REW 23). Cu excepția sp., sensul romanic este cel etimologic, de „a urî”. Semantismul rom. se explică prin confuzia firească a reacției de a vomita cu ideea de a disprețui sau urî ceva; cf. gr. σϰύβαλον „rest de mîncare, excremente”, față de σϰυβαλίζω „a disprețui”; sau fr. vomir „a vomita” cu sensul de „a urî”; în expresia celui-là, je le vomis. Cuvîntul este general cunoscut (ALR, 145) și folosit de la Coresi; astfel încît nu se poate admite cum, a presupus Juilland, Cah. Pușcariu, I, 159, că este vorba de un împrumut din țig. Der. borală, s. f. (Trans. de Sud, spermă); borîcios, adj. (repugnant, care provoacă greață); borîtor, adj. (care vomită, vomitiv); borîtură (var. borătură), s. f. (vomitat). Vezi definitia »

Aeioaăâî- cuvant folosit de scolari pentru a retine vocalele din limba romana asezandule in ordine alfabetica, pronuntand Aeiouăâ (sau Aeiouăî) Vezi definitia »

URÎ, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A avea un puternic sentiment de antipatie, de dușmănie împotriva cuiva sau a ceva; a nu putea suferi pe cineva sau ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere). Vezi definitia »

ÎÎ interj. (Pop. și fam.) Cuvânt folosit pentru a exprima o aprobare, un consimțământ; da. – Onomatopee. Vezi definitia »

miorsî! interj. (glum.) mulțumesc! Vezi definitia »