INTERLUNÁR, -Ă adj. Referitor la interlunie. [Cf. fr. interlunaire, lat. interlunis]. Vezi definitia »

LĂUTÁR, lăutari, s. m. Muzicant popular care cântă la un instrument cu coarde sau, p. gener., la orice instrument, de obicei dintr-un taraf; scripcar. [Pr.: lă-u-] – Lăută + suf. -ar. Vezi definitia »

VERNACULÁR, -Ă adj. indigen. ♦ limbă vernaculară = limbă indigenă, proprie unei țări, unei regiuni. (< fr. vernaculaire) Vezi definitia »

măgár (măgári), s. m. – 1. Asin (Equus asinus). – 2. Creastă de acoperiș la casele țărănești. – 3. Lichea, secătură. – Megl. măgar. Lat. ǒnāgrārius, disimilat în *onagarius, al cărui rezultat *unăgariu a trebuit să sufere altă disimilare de ordin sintactic un *năgar › un măgar; cf. fr. onagrier (Rabelais, I, 12). Despre prezența măgarilor sălbatici în România în vechime, cf. Giurescu, Istoria românilor, I, 7 și Iordan, BF, III, 165. Mai înainte se menținuse aproape peste tot der. din ngr. γομάρι (Miklosich, Fremdw., 107; Cihac, II, 180; Skok, Archiv. slaw. Phil., IV, 124; Philippide, II, 721; Pascu, Arch. rom., VI, 224; Vasmer, Byz. Z., XVII, 108; Vasmer, Gr., 93; Pușcariu, Lr., 278), cf. alb. gomar (după Tiktin, ngr. și alb. duc la arab. himar). Numai Berneker, II, 2, consideră originea acestui cuvînt drept necunoscută; după Lahovary 333, ar trebui căutată în limbile preindo-europene. Der. măgăreață, s. f. (măgăriță); măgăriță, s. f. (femela măgarului); măgărar, s. m. (păzitor de măgari); măgăresc, adj. (de măgar); măgărește, adv. (ca măgarii); măgări, vb. (a maltrata, a umili); măgărie, s. f. (murdărie, nedelicatețe); măgăroi, s. m. (măgar mare); măgăroi, s. n. (stog, grămadă). Din rom. provin alb. magar, f. magarits, bg. magare „asin”, magareški „măgăresc”, magareština „măgărie”, magarica „măgăriță”, magarija „măgărie”, magarosvam „a certa”, sb., cr., slov. magarac, f. magarica (sec. XVII), magaričar „varietate de stejar”, magarčev „măgăresc”, magarčiti „a insulta, a-l face măgar”. Vezi definitia »

SECUNDÁR², -Ă adj. 1. în al doilea rând ca importanță, interes etc.; accesoriu. ♦ învățământ ~ = formă de învățământ de al doilea grad, care urmează celui primar; liceal, mediu; (ec.) sector ~ = ansamblu de activități economice în care materiile prime sunt transformate în produse industriale sau bunuri de consum; medic ~ = medic care, în urma unui concurs, este admis să se specializeze într-o clinică; fenomen ~ = fenomen puțin important care apare în cursul unei boli. ◊ (psih.) cu reacții lente, durabile și profunde. 2. care urmează după primul. ♦ era ~ă = mezozoic; propoziție ~ă = propoziție subordonată. (< fr. secondaire, lat. secundarius) Vezi definitia »