HAIDUCÍE, haiducii, s. f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârșitul Evului Mediu în țările românești și în Peninsula Balcanică. 2. Viață sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie. Vezi definitia »

ETIZÍE s. f. slăbire extremă a corpului datorită unei boli cronice. (< fr. étisie) Vezi definitia »

PEDOGEOGRAFÍE s. f. disciplină care studiază geneza, evoluția și repartiția solului pe suprafața uscatului; geografia solurilor. (< pedo¹- + geografie) Vezi definitia »

DIPLOPÍE s.f. Vedere dublă, cauzată de paralizia mușchilor ochilor. [Gen. -iei. / < fr. diplopie, cf. gr. diploos – dublu, opsis – vedere]. Vezi definitia »

HOPLOLATRÍE s.f. (Liv.) Adorație a unor obiecte de vânătoare și a armelor la unele triburi politeiste. [Gen. -iei. / cf. gr. hoplon – armă, latreia – cult]. Vezi definitia »