LAMÉNTO s.n. 1. (Muz.) Piesă vocală în vechea operă italiană, cu caracter trist, tânguitor. 2. (Liv.; la pl.) Jeluire; lamentație; plânsete, gemete; jale. [Sg. (2) lament. / cf. it. lamento, lat. lamenta]. Vezi definitia »

VÉTO, vetouri, s. n. Drept excepțional pe care îl are cineva (recunoscut prin lege sau prin convenții) de a se opune adoptării unei propuneri sau unei hotărâri; formulă prin care se exercită acest drept. – Din lat., fr. veto. Vezi definitia »

NAUT(O)-, -NAÚT elem. „cel care conduce (sau călătorește cu) o navă”, „care plutește”, „navigator”. (< fr. naut/o/-, -naute, lat. nauta, gr. nautes, marinar) Vezi definitia »

GENITO- Element prim de compunere savantă cu sensul „genital”. [Var. genit-. / < fr. génito-, cf. lat. genitalis]. Vezi definitia »

DEONT(O)- elem. „datorie”, „uzanță”. (< fr. déont/o/-, cf. gr. deon, -tos) Vezi definitia »