SCĂUNÁȘ, (1) scăunașe, s. n., (2) scăunași, s. m. 1. S. n. Scăunel. 2. S. m. (Înv.) Negustor de vite sau de cereale; colector (de produse alimentare); comisionar (al unui negustor). [Pr.: scă-u- – Var.: (reg., 1) scăuiéș s. n.] – Scaun + suf. -aș. Vezi definitia »

biníș (biníșuri), s. n. – 1. (Înv.) Cavalcadă. – 2. Pelerină orientală, care la început se punea pentru a călări. – Var. beniș. Tc. biniș „cavalcadă” (Șeineanu, II, 52; Lokotsch 308); cf. bg. binišŭ. Cuvînt importat în sec. XVIII, azi înv. Der. săi sînt împrumuturi directe: binigiu, s. m. (rîndaș care se îngrijește de caii nărăvași), din tc. binici, cf. ngr. μπινιτζής, sb. bineğije; binișliu, s. m. (curtean), din tc. binișli. Vezi definitia »

năimáș, -ă, s.m. și f. (reg.) chiriaș. Vezi definitia »

CĂLINEȘTI-OAȘ, com. în jud. Satu Mare; 4.952 loc. (1991). Vezi definitia »

făéș, -ă, adj. (reg.) 1. de soi bun, de neam bun; ales, nobil. 2. (despre oameni) arătos, chipeș, chipos, bine făcut, frumos; zdravăn, voinic. Vezi definitia »