Definita cuvantului refuz
REFÚZ s.n. 1. Faptul de a refuza; neacceptare, respingere. ♦ Până la refuz = atât încât nu este loc pentru mai mult. 2. Material rămas după cernere într-un ciur sau într-o sită. 3. Deficiență în funcționarea unui sistem tehnic. ♦ (Metal.) Defect de turnare constând în producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit. [< fr. refus].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu refuz
AEROBÚZ s. n. avion subsonic de pasageri, de mare capacitate; airbus. (< fr. aérobus, după engl. airbus) Vezi definitia »
REFÚZ s.n. 1. Faptul de a refuza; neacceptare, respingere. ♦ Până la refuz = atât încât nu este loc pentru mai mult. 2. Material rămas după cernere într-un ciur sau într-o sită. 3. Deficiență în funcționarea unui sistem tehnic. ♦ (Metal.) Defect de turnare constând în producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit. [< fr. refus]. Vezi definitia »
TOPÚZ, topuzuri, s. n. Buzdugan cu capul îmbrăcat în argint și bătut cu nestemate, care, împreună cu sabia, tuiul și calul împărătesc, constituia simbolul învestiturii domnești conferite de sultan. ◊ Loc. adv. (Pop.) Cu topuzul = cu sila, cu forța; cu brutalitate. ♦ Măciucă scurtă conferită de domn marilor demnitari; p. gener. buzdugan. [Pl. și: topuze] – Din tc. topuz. Vezi definitia »
UZ s. n. 1. folosire, întrebuințare. 2. uzanță. 3. (jur.) dreptul de a se folosi de un lucru care este și rămâne proprietatea altuia. (< lat. usus, it. uso) Vezi definitia »
ABÚZ s.n. 1. Folosire fără măsură, excesivă a unui lucru; exces. 2. Depășire a puterii, a unor prerogative; faptă ilegală. ◊ Abuz de putere = delict constând din trecerea peste împuternicirea pe care o are un funcționar sau o instituție; abuz de încredere = delict constând din înșelarea încrederii cuiva; prin abuz = abuziv. [< fr. abus, lat. abusus < abutor – a folosi rău]. Vezi definitia »